Blog

  • Cum sa distrugi fibra unui oras, in cativa pasi simpli

    Signature: Nv1OmFN+W3iC+poU7RZKY7WtT51xGchs5pQ9NxpmeQGf2xZgFdx7uUiVAzX1+0s6tQr2gFNvbdAcx0BQMPt1afGhO4g1N9wOS8bEBCEgMtLyZVCcsNx/ZsZSQPh7QHThcVyVIisgOYr68fD1rmSUFK//OSzn6MlIpPdt3xequfzMhUtrRlQfGPS8dnpH1H583U//mpTg9kIfQORq6fgd14mShKm9zai7vm0X2ItNuMk=

    Locuim in centrul orasului.
    Tot centrul (si nu doar zona ultracentrala) este Zona Construita Protejata.
    Vecinii mei sunt aradeni “economi”. Adica pretind un consum de apa de persoana, de 0.5mc de apa pe luna.
    Evident, se opun cu toata fiinta lor, la separarea apei.
    Domnii doresc sa nu plateasca nimic. Sa fie auto-suficienti, ca pe vremuri.
    Imobilul este intr-o stare avansata de degradare, dar vecinii mei doresc o singura lucrare, cea de canalizare, pentru ca stau la parter.
    In rest, blocheaza orice alta initiativa.
    Evident, nu exista asociatie, si nici asociatie nu vor.


    Cum functioneaza lucrurile, in viziunea vecinilor mei:
    Aprinzi un chibrit? Te reclamam, ai nevoie de autorizatie.
    Nu-ti place instalatia de plumb pe care te fortam sa o pastrezi? Fa-ti tu una noua si te reclamam.
    Iti ploua prin acoperis? Noi nu suntem de acord cu reparatia!
    Iti cade sopronul? Nu stiu, dom’le, nu ne intereseaza. Nu conteaza ca structura e comuna!
    Dar, la lucrarea noastra, nimeni nu reclama!

    Aici intervine sprijinul masiv, imoral, abuziv si rau-intentionat al administratiei.

    Suntem in zona protejata, deci orice lucrare neautorizata e penala (art 24 lit a, lege 50/1991).
    Reclamati, domnilor, ca noi facem dosarele! In felul acesta, avem atata lume la mana, ciocul mic ca scoatem dosarul din sertar!
    Dar dosarele nu se fac oricum, ci numai prin sesizari ale Politiei Locale la Politia Municipiului Arad, astfel incat sa nu existe parti civile. Politia Locala invita de fiecare data reclamantul sa isi caute paguba in civil.
    Daca nu exista parti civile, nimeni nu poate sti ce e in dosar. Nu stim cand incepe, nu stim cand se termina.
    Evident, nu exista suspecti sau inculpati, care ar avea acces la dosar si si-ar putea formula o aparare.
    Dosarele stau cuminti in sertar si, timp de 5 ani (termenul de prescriptie), stati dragilor cu ciocul mic si nu deschideti gura pe tema administratiei, ca acusi deschidem sertarul!

    Cum in instanta nu ajungem niciodata, art 24^1 nu se aplica niciodata. Deci nu oprim lucrarile, nu desfiintam nimic, faceti dragilor ce lucrari vreti, ca vedem noi dupa aia, cu care dosar mergem la judecata si cu care nu.

    Pe cale de consecinta, a aparut mafia favorurilor. Esti cine trebuie? Clasam fapta. Nu esti cine trebuie? Ai cartit? Atunci facem altfel. Nu conteaza ca clasam prejudicii de sute de mii de euro si ne judecam pentru prejudicii de 100 de euro. Conteaza sa-si tina lumea gura.

    Si totusi, chiar nu se pot obtine autorizatiile?

    Ei bine, de facto, nu.

    Cum functioneaza refuzul?

    Primul pas: certificatul de urbanism depinde cui i-l dam. I-l dam pe zona protejata daca vrem sa il ingropam, sau il dam fara zona protejata. Dar parca exista o regula, cu zona protejata? Ah, nu, nu pentru oricine.

    Al doilea pas: facem cartel cu arhitectii din oras, ca, pentru lucrari minuscule, sa ceara preturi astronomice. Adica, sa faca inaccesibila financiar lucrarea.

    Al treilea pas: cerem expertiza. Stim ca sunt, cu totul 4 experti in Arad, iar expertii refuza persoanele fizice, lucrati, dragilor, doar prin arhitect! Vezi pasul 2. E legal? Sigur ca da, nu se poate dovedi intelegerea!

    Al patrulea pas: dupa ce va lamurim ca trebuie sa platiti, pentru autorizare, de 3-4 ori pretul lucrarii, culegem tihniti reclamatiile la turnatori.

    Iar viata in Arad nu s-a schimbat mult din comunism incoace: tot un turnator la fiecare casa a ramas. La fel ca in comunism, ne suspectam toti pe toti, ceea ce convine de minune administratiei, care, in acest fel, se asigura ca oamenii raman dezbinati.

    O singura sansa la echitate a ramas (pe moment): sesizarile la DNA, daca nu sunt de competenta DNA-ului, sunt trimise la instante cu reclamantul trecut ca parte. In prezent, aceasta a ramas singura metoda de a obtine un minim acces la mafia dosarelor pe legea 50.

    #AradulFeudalilor

    #UnTurnatorLaFiecareBloc

  • Stiti, la certificate de urbanism e cu dosar…

    Trebuie sa le puneti intr-un dosar, stiti?
    Poftiti
    Aveti nevoie de dosar. Sa le puneti in dosar.
    Va dam noi si numai sa le puneti, stiti?
    Le aveti pe toate?
    Sau nu stiti ce sa puneti, asa-i?
    Eu: eu imi imaginam ca depun actele, acuma dosarul, nah

    Aceasta discutie a avut loc marti 10 februarie 2026, la ghiseul 6, camera 5, Primaria Municipiului Arad. Bon de ordine 223 emis la ora 12:43

    Dau actele la ghiseu si bugetareasa imi pune in brate un dosar cu sina si perforatorul: nu mai e cu dosar cu sina, pentru ca da bugetareasa dosarul. Dar sa i-l faca contribuabilul. Moca, evident. Bugetareasa nu e platita ca sa munceasca.

    Foarte draguta de altfel bugetareasa. Insusi faptul de a ploconi contribuabilul cu obligatii imaginare, derivate din natura feudala a bugetarului, care are drepturi discretionare asupra iobagului (contribuabilul) – este esenta unei administratii necrozate de coruptie, in care orice trepadus are puterea dumnezeiasca de a da de lucru celui care ii plateste salariul.

    #AradulFeudalilor #IncremenitiInCoruptie #AbuzatoriiContribuabililor #TraficantiDeInfluenta

  • Neajutorarea învățată

    Neajutorarea învățată este comportamentul unui subiect după ce a suportat în mod repetat stimuli neplăcuți imposibil de controlat – zice Wikipedia.

    Primele experimente au fost făcute de Martin Seligman, pe animale. Au urmat alte experimente, teoria a fost extinsa la comportamentul uman, dar am găsit un singur studiu făcut pe oameni, care însă confirma efectele neajutorării învățate.

    In cazul animalelor, acestea renunță la acțiuni pe care altfel le-ar fi făcut, după ce întâlnesc obstacole insurmontabile.

    In cazul oamenilor, diverși oameni de știință au propus aplicații, ca de exemplu, ar putea fi un factor care sa explice de ce persoanele abuzate renunță sa îl mai confrunte pe abuzator.

    Dar aceeași “apatie” începe sa fie din ce în ce mai vizibila în societatea romanească, sub formulările “ce sa faci, n-ai ce sa faci” sau “faci ce faci, dar iese ce/cine trebuie”.

    Este, de asemenea, foarte interesant, ca societatea civila în România este activa covârșitor în orașele foarte mari. In cazul orașelor mai mici, exista orașe fără activitate sau cu activitate civila aproape exclusiv de tip GONGO, dar exista și orașe cu societate civila activa. O posibila explicație sta în nivelul de concentrare a puterii locale în mana unui singur grup.

    Atunci când un grup deține monopolul controlului (similar seniorului feudal), oamenii constata ineficacitatea repetata și intenționată a administrației în aplicarea legii și, în timp, disponibilitatea lor de a își cere drepturile se diluează, rezultând într-o societate fragmentata în care fiecare își urmărește interesul imediat, aceasta fiind singura zona a existentei sale sociale pe care o mai poate controla.